Autor: Pr. Daniel NISTORAN

Parohia ca şi comunitate unită în Hristos prin Sfintele Taine şi prin alte slujbe ale Bisericii reprezintă însăşi expresia tradiţională şi liturgică a comunităţii credincioşilor. Sfintele Taine sunt izvoare ale harului divin şi punţi de unitate între credincioși în Biserică. Noţiunea de Taină este folosită în Sfânta Scriptură şi de către Sfinţii Părinţi pentru a arăta Taina mântuirii neamului omenesc, Taina unică a Bisericii în care Dumnezeu Îşi împărtăşeşte viaţa Sa dumnezeiască omenirii, răscumpărând omul din păcat şi din moarte şi revărsând asupra omului slava nemuririi.

Pentru creştini viaţa în Hristos începe şi se trăieşte nu numai în veacul ce va să fie,ci încă şi în acesta de pe pământ.1 Biserica este trupul lui Hristos şi plenitudinea de viaţă a Duhului Sfânt (Efes. 1,23), căreia Hristos însuşi, capul ei, i-a dat puterea şi mijloacele vizibile de împărtăşire a mântuirii realizate de El pentru întregul neam omenesc, prin Întruparea, Patimile, Jertfa pe Cruce şi Învierea Sa din morţi. Mijloacele sau actele externe şi vizibile, prin care în Biserică se împărtăşeşte harul dumnezeiesc care îndreptează şi sfinţeşte pe oameni şi îi uneşte tot mai strâns cu Hristos şi cu Biserica Sa, sunt sfintele Taine.

Biserica (Ekklesia) este ontologic convocarea sacră a poporului. Ea este acel minunat organism divino-uman în care, prin conlucrarea harului dumnezeiesc cu lucrarea liberă a omului, se face nemuritor şi se îndumnezeieşte omul întreg şi tot ce-I omenesc – afară de păcat. Sfânta Liturghie sau Euharistia, însuşi centrul întregii vieţi a Bisericii, Taina esenţială fără de care nu se poate realiza nimic, deoarece nu ar exista comuniunea cu Hristos prezentă în Euharistie.

Sfinţirea Vieţii, adică tainele şi slujbele legate de toate aspectele vieţii noastre, ajutându-ne să o facem o viaţă creştină, raportată la Hristos şi care include tainele vindecării: Pocăinţa, Sfântul Maslu, Taina Căsătoriei, variatele ritualuri de rugăciune şi binecuvântare şi, în cele din urmă, slujba de înmormântare a creştinului. Legătura Sfintei Euharistii cu celelalte Sfinte Taine în viaţa Bisericii reprezintă mântuirea credincioşilor, în iubirea de Dumnezeu, Care este pururi Făcător de bine, şi tot odată unitatea comunităţii în Hristos, unitatea parohiei sau a comunităţii euharistice. Aşadar, Tainele sunt arterele prin care Hristos comunică Bisericii propria Sa viaţă, pentru ca Biserica să se desăvârşească în Dumnezeu. În Duhul Sfânt, Tainele constituie căile întâlnirii personale dintre Hristos şi Biserică. De aceea pastoraţia credincioşilor este în principal legată de slujbele Bisericii, acestea fiind modul prin care se realizează unitatea credincioşilor.

Tainele, ca şi cuvântul, aparţin iconomiei sau istoriei mântuirii actuale. Hristos a pus în ele puterea harului, pe care acestea o comunică acolo unde celebrantul şi primitorul nu ridică obstacole. După epoca Întrupării, în care Dumnezeu S-a făcut om, Hristos Domnul va veni ca să dea un sfârşit iconomiei Sale cu privire la oameni. În acest veac al Îndumnezeirii, împărtăşirea cu harul lui Dumnezeu este de altă calitate şi intensitate. Temeiul biblic al Tainelor este cuvântul lui Hristos: „Eu am venit pentru ca oamenii să aibă viaţă şi din belşug s-o aibă“(Ioan 10, 10). După Noul Testament, ele sunt acte pe care Iisus Hristos le-a ales să împărtăşească harul Său dumnezeiesc, în mod văzut, celor care vor crede în El după Înălţarea Sa şi după revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime. Astfel a voit El să rezidească Trupul Său Tainic, Biserica, poporul sfinţit al lui Dumnezeu. Ele sunt numite nu numai „porţi ale harului“, ci şi „porţi ale raiului“, deoarece puterea Împărăţiei viitoare se dă prin ele, ca o arvună istorică a slavei eshatologice. Deci, de la Cincizecime la Parusie, opera lui Hristos pentru Biserică are un caracter sacramental, adică, se actualizează prin Duhul Sfânt, prin Cuvânt şi prin Taine de urmaşii Apostolilor, în trei direcţii:

— Duhul face anamneza, pomenirea Întrupării, a Paştelui, a morţii şi Învierii lui Hristos;

— Duhul împărtăşeşte harul sacramental, prin semnele şi prin cuvintele instituite de Hristos şi încredinţate Bisericii;

— Duhul anticipează comuniunea sfinţilor, dând arvuna Împărăţiei lui Dumnezeu şi realizând unitatea credincioşilor în Biserică.

Tainele sunt lucrările invizibile ale lui Hristos săvârşite prin acte vizibile, prin care se constituie Biserica şi care se săvârşesc în Biserică. Hristos şi Sfânta Treime nu se cunosc decât prin Biserică în eficienţa Lor, dar, pe de altă parte, sunt cunoscuţi ca Taine, pentru că sunt cunoscuţi în realitatea sensibilă a Bisericii. Astfel, în sensul cel mai special, caracterul şi numele de Taină îl au câteva lucrări vizibile ale Bisericii, instituite de Hristos, prin care Hristos uneşte cu Sine, şi deci cu Biserica, persoanele singulare care cred în El şi prin care dezvoltă unirea aceasta cu ele.

Căci Fiul lui Dumnezeu luând firea omenească a împăcat-o şi a unit-o cu Tatăl şi a îndumnezeit-o prin ascultare, prin răstignire şi prin înviere, pentru ca, unindu-ne pe noi cu această pârgă a noastră, să devenim asemenea Lui şi să constituim Biserica şi să ne menţinem şi să sporim în unitatea cu El, reprezentata de Biserică. Prin Taina Botezului devine fiecare membru al Bisericii, printr-o primă unire a lui cu Hristos, iar prin celelalte Taine se accentuează şi mai mult sau se restabileşte unirea membrilor Bisericii cu Hristos, Capul ei, întărindu-se unitatea Bisericii, sau se acordă unor persoane harul săvârşirii Tainelor, a propovăduirii cuvântului şi a păstrării lui neschimbate, sau harul necesar altor răspunderi, căsătoriei şi restabilirii sănătăţii. Tainele fiind deci acţiuni sensibile, instituite de Hristos, prin care se împărtăşeşte harul lui Hristos şi Se uneşte Hristos cu persoanele care cred pentru a se constitui şi menţine Biserica, trebuie privite în aceste aspecte diferite ale lor.4 Tainele sunt săvârşite de către Biserică sau de către Hristos prin Biserică pe seama unor persoane care vor să intre în ea şi să rămână în ea, unindu-se prin aceasta cu Hristos însuşi, Care le-a şi instituit. Desigur, Tainele se acordă unor persoane, şi nu comunităţii întregi a Bisericii sau unor grupuri de persoane. Aceasta nu înseamnă că Tainele se dau acelor persoane luate izolat de Biserică. Prin Taine Biserica, sau mai precis Hristos lucrător în Biserică, efectuează acţiunea Lui de unire a acelor persoane cu Sine şi cu ceilalţi membri ai Bisericii uniţi cu Sine. Tainele sunt actele prin care Hristos recapitulează în Sine ca Biserică pe oameni despărţiţi de Dumnezeu şi întreolaltă, dacă ei cred în El. Tainele au astfel o funcţie unificatoare. De aceea ele sunt ale Bisericii, ca unitate realizată în Hristos a celor ce cred în El, pentru extinderea acestei unităţi, sau pentru atragerea altora în ea şi pentru a întări unitatea lor în Hristos, sau unitatea Bisericii ca trup tainic al lui Hristos. Nu se săvârşeşte o Taină pe seama unei persoane din afară de Biserică pentru a o lăsa în afara Bisericii. Nu i se recunoaşte cuiva o Taină primită în afara Bisericii, atăta timp cât rămâne în afara ei. Botezul se săvârşeşte în tinda Bisericii, cu faţa spre interiorul ei, după ce primitorul întors cu faţa spre exterior s-a lepădat de cel ce domneşte în afara Bisericii.

Deşi Tainele se săvârşesc persoanelor luate în mod deosebit, ele se administrează persoanelor ce intră în Biserică şi după ce au intrat se acordă persoanelor componente ale Bisericii. Prin ele Hristos lucrează asupra persoanelor în momentul intrării în Biserică sau aflătoare în ea pentru întărirea unităţii lor în El, pentru întărirea unităţii Bisericii. Astfel prin Taine sporeşte în unitatea cu Hristos şi în ea însăşi atât Biserica în întregimea ei, cât şi fiecare mădular în parte. „Întru El toată clădirea bine alcătuită creşte, ca să ajungă un locaş sfânt desăvârşit în Domnul“ (Efes. 2, 21). „Iar în Biserică Domnul a dat pe unii… binevestitori, pe alţii păstori, pe alţii învăţători spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujbei spre zidirea trupului lui Hristos, până ce toţi vom fi ajuns la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la statura bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos“ (Efes. 4, 11-13).5 Primele trei Taine care se administrează în cadrul aceleiaşi rânduieli, numite ale iniţierii creştine (prin care devenim creştini), sunt Tainele unirii cu Hristos şi ale intrării noastre depline în Biserică (Botezul, Mirungerea şi Euharistia), două sunt Tainele întăririi în Hristos a celor bolnavi sufleteşte sau trupeşte (Pocăinţa şi Maslul) şi două sunt mijloacele prin care se acordă primitorului fie puterea de a îndeplini slujirea preoţească (Hirotonia), fie îndatoriri speciale legate de căsătorie, dar toate Tainele ne unesc în Hristos prin harul Sfântului Duh într-o comunitate parohială, comunitate care la rândul ei se uneşte prin episcop în Biserica locală şi apoi în cea universală.