Lecturile biblice au intrat în cult de la primele forme de viaţă creştină, care se închegau având ca nucleu ,,frângerea pâinii” şi ,,împărtăşirea”. Textele pericopelor liturgice, în general, sunt extrase din traducerile Sfintei Scripturi care au precedat apariţia cărţilor de cult. Sfântul Apostol Pavel scrie ucenicului său Timotei: ,,Până la venirea mea ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură” (I. Tim. IV, 13). Credincioşii din Bereea ,,au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile dacă ele sunt aşa” (Fapte XVII, 11). Citirea Scripturii în decursul săvârşirii cultului primilor creştini îşi are început în slujbele de la sinagogă. Primii creştini fiind proveniţi dintre iudei, aceste lecturi s-au continuat în Biserica creştină în baza unei ,,eredităţi liturgice”, precum aflăm din Faptele Apostolilor: ,,Căci cei ce locuiesc în lerusalim şi mai marii lor, necunoscându-L şi osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor, care se citesc în fiecare sâmbătă” (Fapte XIII, 27). Apostolul Pavel scrie Colosenilor: ,,Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica Laodicenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi” (Col. IV, 16); iar Tesalonicenilor le scrie: ,,Vă îndemn stăruitor pe voi întru Domnul ca să citiţi scrisoarea aceasta tuturor sfinţilor frati” (I Tes. V, 27). Din aceste texte scripturistice putem constata că în Biserica creştină de la început era obiceiul să se facă citiri, atât din Scriptura Vechiului Testament, cât şi din cea a Noului Testament. Acest lucru este dovedit şi de primele scrieri patristice cum se vede la Iustin Martirul, Eusebiu de Cezareea precum şi în Constituţiile Apostolice Cart. VIII, cap. 5 unde aflăm o schemă a Liturghiei din primele veacuri. Canonul 59 al Sinodului de la Laodiceea recomandă în acest scop carţile Vechiului şi Noului Testament. La început erau mai multe citiri, dar pe vremea Sfântului Gherman al Constantinopolului se amintesc numai lecturile din Apostol si Evanghelie. Încă de la început s-a obişnuit a se citi Apostolul înaintea Evangheliei, aceasta şi pentru motivul că Evanghelia arată mai deplin învăţătura lui Iisus, cât şi pentru faptul că Apostolii au fost trimişi înainte, câte doi, să propovăduiască învăţătura adusă de Iisus. Ordinea citirii Apostolului este următoarea: de la Paşti până la Rusalii se citeşte din Faptele Apostolilor, urmând apoi citirea din Epistolele Sfântului Apostol Pavel şi cele şapte epistole pastorale. Nu se citeşte din epistola către Filimon, decât în ziua de 22 noiembrie când se face pomenirea sfântului. Citirea Evangheliei la Sfânta Liturghie este menţionată pentru fiecare zi din an, în afară de primele cinci zile ale săptămânii Postului Mare şi de două zile din săptămâna brinzei. Pericopele evanghelice sunt rânduite să se citească, după principiul citirii continui, încât să se poată face cunoscută învăţătura Mântuitorului cât mai complet în cursul unui an bisericesc, care în Biserica Ortodoxă începe la 1 septembrie. Astfel: a) Din ziua Învierii până la Rusalii, în afară de marţea Paştilor, sărbătoarea Înălţării şi Duminica Mironosiţelor, când se citeşte de la Marcu, se citeşte Evanghelia de la Ioan. b) De luni după Rusalii până la Duminica a 17-a dupa Rusalii se citeşte Evanghelia de la Matei. Excepţie fac primele cinci zile din săptămânile a 12-a, a 13-a, a 14- a si a 15-a dupa Rusalii când se citeşte Evanghelia de la Marcu. c) De luni după Duminica a 17-a după Rusalii până la Duminica lăsatului sec de carne se citeşte Evanghelia de la Luca, cu următoarele excepţii: primele cinci zile din săptămânile a 16-a, a 17-a, a 18-a şi Duminica înaintea Bobotezei, când se citeşte Evanghelia de la Marcu, iar în Duminica lăsatului sec de carne şi de brânză şi sâmbăta acesteia se citeşte Evanghelia de la Matei. În Duminica Floriilor se citeşte Evanghelia de la Ioan. Întreruperea continuităţii în citirea Evangheliilor s-a făcut pentru a satisface principiul pedagogic ca să se continue în mod logic acea parte din Evanghelie care era indicată în momentul istoric din viaţa Mântuitorului. Din aceleaşi motive la fiecare praznic împărătesc sunt indicate citiri din Evanghelii deosebite, după cum urmează: 1. La Naşterea Domnului — Evanghelia de la Matei II, 1—12: 2. Taierea împrejur — Evanghelia de la Luca II, 20—52; 3. Botezul Domnului — Evanghelia de la Luca II, 13—17; 4. Întâmpinarea Domnului — Evanghelia, Luca II, 22—40; 5. Înălţarea Domnului — Evanghelia, Luca XXIV, 36—53; 6. Schimbarea la faţă — Evanghelia, Matei XVIII, 1—9; 7. Înălţarea Sfintei Cruci — Evanghelia, Ioan XIX, 6—11,13—2. La sărbătorile Maicii Domnului se citesc din evanghelistul Luca X, 33—42; XI, 38-42; I, 24-38; X, 38-42; XI, 27-28. La sărbătorile sfinţilor sunt indicate Evanghelii care înfăţişează, într-un fel sau altul, virtuţile sfântului. Singura carte a Noului Testament din care nu se citeşte în cult este Apocalipsa. Citirea lecturilor biblice în cadrul Liturghiei are o importanţă deosebită. Ea ne arată că Biserica duce peste veacuri prin cult ,,dreptarul credinţei”, învăţăturile Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfinţilor Apostoli, din care se hrănesc credincioşii din toate timpurile şi locurile . Biserica ţine cu scumpătate la acest izvor de credinţa, la adevărurile descoperite prin Iisus Hristos pe care le propovăduieşte neîncetat şi neschimbat. Ea nu înlocuieşte cuvântul lui Dumnezeu cu cuvântul oamenilor, precum obişnuieşte să se spună uneori. Ea duce mai departe dreptarul credinţei. După lecturile biblice, la începutul Liturghiei credincioşilor se rosteşte Simbolul Credinţei, care este unul din monumentele principale ale Tradiţiei din Biserica cea una şi nedespărţită. Ortodoxia n-a înlocuit tezaurul credinţei şi evlaviei creştinismului primar cu producţii subiective si sentimentaliste. Toată cununa de rugăciuni şi cântări liturgice porneşte şi se dezvoltă din izvorul adevărului religios aflat în Biblie şi Tradiţie. Pe de altă parte ,,citirile din Sfânta Scriptura, care ne învaţă atât bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cât şi dreptatea şi judecata Lui, sădesc şi aprind în sufletele noastre nu numai iubirea, ci şi teama de El, făcându-ne astfel mai zeloşi întru păzirea poruncilor Sale. Iar toate la un loc (cu rugăciunile şi cântările) îmbunătăţesc sufletul şi apropie de Dumnezeu. . .„ facându-ne destoinici pentru primirea şi păstrarea cinstitelor daruri“( Nicolae Cabasila). Cu alte cuvinte, lecturile biblice au o putere formativă, ele lumineaza mintea, aduc în memorie învăţăturile şi minunile lui Iisus Hristos care ne pregătesc să primim cu vrednicie Sfintele Taine şi ne unesc pe unii cu alţii. Citirile biblice sunt aşezate în Liturghia catehumenilor, dar scopul lor nu este numai acela de a cunoaşte învăţătura lui Hristos, ci de a ajunge la unitatea credinţei şi a dragostei în Dumnezeu , ceea ce exprimă îndemnul liturgic: ,,Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim: Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treime Sfântă şi nedespărţită”. Tot prin lecturile biblice simţim prezent pe Iisus Hristos, El ne grăieşte, El ni se arată; ele sunt ,,semne mai perfecte ale manifestării Sale, în cursul căreia El arăta tuturor în public şi se făcea cunoscut nu numai prin cele ce a grăit, ci prin cele ce a învăţat pe Apostoli să propovăduiasca”(Nicolae Cabasila). ,,Evanghelia înseamnă venirea Fiului lui Dumnezeu, când s-a arătat nouă, vorbin-du-ne nu prin nori şi enigme, ca odinioară lui Moise, prin glasuri şi fulgere şi trâmbiţe… sau ca altădată profeţilor prin arătări. . . ci s-a arătat, în mod vădit, ca om adevărat şi a fost văzut de noi, prin care Dumnezeu-Tatăl ne-a vorbit gură către gură, iar nu în enigme”( Gherman I al Coonstantinopolului).

 

Autor: Pr. Daniel Nistoran – Parohia Gornea