Reuşita predicii presupune, între alte aspecte majore, o foarte bună cunoaştere şi utilizare a izvoarelor ei, împărţite conform tratatelor de omiletică, în două categorii: de bază (principale), Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, şi auxiliare (secundare) – în care intră date şi informaţii din toate celelalte domenii ale culturii şi spiritualităţii umane. Prioritare şi cu efect garantat în slujirea pastoral-omiletică sunt, desigur, cele de bază, fără de care nu se poate concepe redactarea şi susţinerea predicii, indiferent de gen, slujbă, loc, auditoriu etc. Cele auxiliare însă pot constitui un sprijin preţios în valorificarea şi evidenţierea izvoarelor principale. Contribuind efectiv – atunci când sunt utilizate în mod eficient – la împlinirea scopului mântuitor al predicii, fie includ tot ce a dat mai bun şi mai frumos ştiinţa omenirii, din toate veacurile, domeniile şi locurile, în artă, filozofie, literatură, istorie etc., un autentic tezaur cultural, care nu poate fi ignorat de preotul veacului XXI, decât cu riscul pierderii sigure a unui însemnat număr din rândurile ascultătorilor contemporani, mai ales a celor cu pregătire intelectuală superioară.1 Prin ordinea în care abordează lucrurile şi prin accentele pe care le pune în Predica Sa, Domnul Iisus Hristos subliniază faptul că la baza împărăţiei lui Dumnezeu stă un principiu fundamental: Caracterul determină conduita, sau natura pomului determină natura rodului. Pe de o parte, o religie care se limitează la conformare şi care nu porneşte de la o transformare lăuntrică radicală, o religie care atinge doar nivelul faptelor şi al vorbelor, care nu pătrunde până la nivelul gândirii, al atitudinilor şi al motivaţiilor, este o religie 1 Bogdan Aurel Teleanu, Metaforă și misiune, valorificarea literaturii laice în predica românească, Ed. Trinitas, Iași, 2017, p.10. 2 fariseică şi nu slujeşte la intrarea în împărăţia Cerurilor.2 Dar pe de altă parte, un creştinism care nu se vede, care nu se întrupează în viaţa de zi cu zi, oferă şi el o nădejde înşelătoare, deoarece, în ochii lui Dumnezeu, un asemenea creştinism, pur şi simplu, nu există! A fi creştin înseamnă a experimenta, în primul rând, o transformare profundă, pe care Scriptura o numeşte „naştere din nou”, dar a nu te opri la atât, pentru că „orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc” .Iată de ce Domnul Iisus îşi începe Predica cu „fericirile”, prin care prezintă caracterul creştin După cum am văzut, „fericirile” nu alcătuiesc o listă de aspecte disperate, ci o sumă de adevăruri profunde, întreţesute cu multă grijă într-un întreg teologic coerent. Prima dintre ele cuprinde „textul” doctrinei mântuirii. Toate celelalte pot fi socotite a fi „comentariul” primei „fericiri”. Cercul se închide cu „fericirea” a opta, a cărei răsplătire este identică cu cea din prima „fericire”: „a lor este împărăţia cerurilor”.3 Un numitor comun din procesul de receptare a predicilor şi a catehezelor liturgice este speranţa că acestea zidesc şi pe credincioşii care le ascultă şi pe cei ce le rostesc. Altfel spus, nu doar catehizarea mirenilor este o necesitate, recunoscută ca atare, ci şi trezirea spirituală a slujitorilor altarului, a celor care, săvârşind minunea euharisitică zi de zi, nu mai au fiorul şi profunzimea pe care apropierea de cele sfinte ar trebui să le producă. Trebuie ținut cont şi de faptul că mesajul evanghelic şi simbolismul liturgic sunt părţi ale aceluiaşi limbaj. Preoţii trebuie să înţeleagă foarte bine că urmează să lucreze în misiunea lor apostolică în toate împrejurările. Până la acest punct află varianta optimistă a misiunii lor. Dar există şi o altă posibilitate, aceea de a nu fi primiţi în cetate (cuvântul casă nu mai apare aici) Ei caută fiul 2 Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza I mistagogică, 4-9 (trad. rom. cit., p. 543-547); Sf. Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap.62 (trad, rom., p. 74); N. Cabasila, Despre viata în Hristos, cart.II, trad.rom. de Pr. T. Bodogae, Sibiu, 1946, p. 31 ş.u. 3 Sf. Simeon al Tesalonicului, Despre Sfânta Liturghie, cap. 99 şi cap.142, trad.rom.p 105, 107, 126. 3 păcii, predicaseră pacea, apoi apropierea împărăţiei în cetate ai cărei locuitori sunt vindecaţi şi sunt expulzaţi din cetate, nu şi din casă, care putea să rămână în continuare secretă. Împărăţia lui Dumnezeu se apropie şi de cei ce primesc pe ucenici şi de cei ce nu-i primesc: Spre cei buni ca facere de bine iar spre ceilalţi ca pedeapsă sau chin.4 Adevărul care duce la mântuire se găsește în Sfânta Biserică Ortodoxă, „stâlpul și temelia adevărului” (I Timotei 3, 15). Biserica Ortodoxă are acest adevăr de la Dumnezeu însuși, vestit mai dinainte prin patriarhii, drepții și proorocii Vechiului Testament, care au avut o viață și cugetare sfântă, și apoi în mod desăvârșit prin însuși Fiul Său întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul, cum spune Sfântul Apostol Pavel: «După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grait nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut si veacurile; Care fiind strălucirea slavei si chipul ființei Lui si Care tine toate cu cuvântul puterii Sale…» (Evrei. 1, 1-3),5 La începutul Bisericii, învăţătura a venit de la Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, fiul lui Dumnezeu, era astfel învăţătura şi piedica vie. Prin predica lor, Apostolii s-au făcut şi ei vestitori ai adevărului. Ei puneau la temelia credinţei lor şi a acelora pe care-i converteau aceeaşi Evanghelie ieşită din plinătatea cunoaşterii vieţii dumnezeieşti de către Hristos, cu Care Apostolii petrecuseră împreună şi în Care trăiau acum. Sf. Apostol Pavel arată că predica apostolică este însuşi cuvântul lui Iisus Hristos, rostit prin gura Sf. Apostoli: „ Cum dar vor chema numele Aceluia în Care încă n- au crezut? Şi cum vor crede în Acela, de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi fără de 4 Pr. Ion Sorin Bora, Cei șaprezeci de ucenici, istoria exegezei, tradiții creștine, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2013, pagina 173. 5 http://www.patriarh.ro/Index/invatatura.php, „Învăţătura de Credinţă Creştin Ortodoxă”,1952. 4 propovăduitori? Şi cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? … Deci, credinţa este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10, 14-17). Însuşi Mântuitorul a poruncit Sf. Apostoli să propovăduiască prin viu grai (Matei 28,19-20; Marcu 16, 15; Luca 9, 2). Sfinții Apostoli înşişi ne încredinţează în scrierile lor că ei n-au scris acolo decât o mică parte din câte au primit de la învăţătorul lor, Sf. Ioan, Ucenicul prea iubit al Mântuitorului, sfârşeşte Evanghelia sa cu aceste cuvinte:„dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici lumea aceasta n-ar fi cuprins cărţile ce s-ar fi scris” (Ioan 21, 25). Acelaşi Evanghelist Ioan declară într-una din Epistolele sale: „Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră sa fie deplină” (II Ioan 1, 12). Sfinţii Apostoli au primit învăţătura dumnezeiască de la Mântuitorul, iar Biserica a primit-o de la Sf. Apostoli —, care au dat-o primilor episcopi, iar aceştia, celor de după ei, până astăzi. Tradiţia, zice Sf. Irineu, a ajuns până la noi prin grija Bisericii, fără a Se născoci Scrieri, căci ea este o practică foarte deplină, neprimind nici adaos, nici micşorare. Fericitul Augustin spune că adevărurile Tradiţiei care se păstrează pe întreg pământul, au fost încredinţate fie de Sf. Apostoli, fie de Sinoadele ecumenice. Ceea ce ţine Biserica Universală şi n-a fost stabilit prin Sinoade, ci a fost totdeauna păstrat, a fost dat prin autoritatea apostolică —, Există deci o Tradiţie Apostolică şi o Tradiţie Bisericească, în strânsă legătură una cu alta, cea din urmă avându-şi obârşia şi dreptarul în prima. Semnul adevăratei Tradiţii este continuitatea. De aceea trebuie crezut numai acel adevăr de credinţă care nu se depărtează cu nimic de Tradiţia Apostolică şi Bisericească şi acesta trebuie propovăduit fără încetare.6 6 Învățătura de credință ortodoxă, Mitropolia Moldovei și a Bucovinei, Doxologia, Iași, 2009, p.103.

Autor: Pr. Daniel NISTORAN Parohia GORNEA