Contextul social, economic și demografic în care actuala generație tânără crește și se dezvoltă, caracterizat prin reducerea semnificativă a timpului petrecut de părinți cu copiii din cauza migrației forței de muncă în străinătate pe de o parte, precum și promovarea unor valori și principii de viață nesănătoase în special în mass-media, pe de altă parte, justifică pe deplin găsirea unor soluții care să compenseze aceste neajunsuri. Ca urmare, la Moldova Nouă funcționează de aproape doi ani de zile un CENTRU DE TINERET menit să identifice atât problemele cu care se confruntă tânăra generație, cât și identificarea unor soluții optime pentru rezolvarea acestora.
Scopul centrului de tineret îl reprezintă crearea unui nucleu de tineri și copii și educarea acestora în spiritul unor valori precum : frumosul, binele, comuniunea, dragostea, rugăciunea și moralitatea prin participarea la activități de educație non-formală (artistice, culturale, recreative și cu caracter religios).
Obiective:
- Creşterea gradului de cunoaştere şi promovarea valorilor morale în rândul copiilor şi tinerilor;
- Dezvoltea abilităţilor practice de lucru individual, dar şi în echipă a copiilor participanț
- Dezvoltarea capacităţii de interacţiune şi socializare în rândul copiilor şi tinerilor și integrarea copiilor proveniți din familii defavorizate;
- Familiarizarea copiilor și tinerilor cu diferite activități artistice : sculptură, pictură, quiling, dansuri de societate ;
- Sporirea interesului pentru activitățile educative ale elevilor și oferirea de sprijin în creșterea performanțelor școlare ;
- Socializarea într-un mod cât mai plăcut, prin oferirea unei alternative viabile la realitățile virtuale (facebook, e-mail, messenger, etc.).
Centrul de tineret găzduiește în prezent activități multiple, structurate și organizate în cadrul unui program fixat de comun acord cu copiii și părinții acestora :
- Atelier de realizare decorațiuni prin tehnica quilling ;
- Curs de dans de societate ;
- Curs de limba engleză ;
- Cântare corală pentru copii ;
- Cateheze tematice ;
- Proiecții de filme documentare și cu caracter religios ;
- Întâlniri și discuții pe diferite teme de interes pentru copii ;
- Participarea la slujbele religioase și cântarea la strană ;
- Spectacole artistice / manifestări culturale ;
- Expoziții cu vânzare în scopuri caritabile ;
- Excursii tematice ;
- Tabere de creație ;
Beneficiarii direcți ai activităților Centrului de tineret Sfânta Varvara din Moldova Nouă sunt copii și tinerii din orașul Moldova Nouă cu vârsta între 6-18 ani. În prezent fiind înscriși peste 70 de copii și tineri din orașul Moldova Nouă.
Centru de Tineret își desfășoară activitatea în două săli amenajate prin contribuția financiară a Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Moldova Nouă. Pentru susținerea activităților puteți face donații în contul RO05RNCB0104022485880001 deschis la BCR Moldova Nouă.
Echipa Centrului de tineret ”Sfânta Varvara” din Moldova Nouă este formată din:
- Ion Nedelcu – voluntar;
- Ionel Prisecaru – voluntar
- SAVA ADRIANA – voluntar
- MATEI CRISTINA – voluntar
- MARIA LUCAKS – voluntar
- MĂRCULESCU CLAUDIA – voluntar