Autor: Pr. Daniel NISTORAN Parohia GORNEA

  Sfintele Taine, ca lucrări harice ale Duhului Sfânt, devin pentru comunităţile parohiale în care se săvârşesc mijloace de adunare duhovnicească şi mod de exprimare a unităţii liturgice şi dogmatice. Fiecare taină, prin specificul ei, este o lucrare a unităţii şi împreună lucrării membrilor comunităţii în care se săvârşeşte.

1. Taina Botezului. Botezul este Taina prin care primitorul, prin întreita afundare în apă sfinţită şi invocarea persoanelor Sfintei Treimi (Matei 28, 19-20), se naşte de sus, din apă şi din Duh (Ioan 3, 3-5), la viaţa cea nouă în Hristos, moare şi înviază împreună cu Hristos (Rom. 6, 3-6), se îngroapă ca om vechi şi înviază ca om nou, îmbrăcat în Hristos (Gal. 3, 27). Cel botezat devine fiu al lui Dumnezeu după har şi mădular al Trupului Tainic al lui Hristos, adică membru al Sfintei Biserici, iertându-i-se păcatul strămoşesc şi toate păcatele personale săvârşite până în acel moment (la adulţi). Botezul este o Taină absolut necesară mântuirii, după cuvântul Mântuitorului: „De nu se va naşte cineva (adică oricine) din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3, 5). De lucrarea regeneratoare a Sfântului Botez nu trebuie lipsiţi nici pruncii, ei fiind primitorii obişnuiţi ai botezului, pentru că, deşi nu au păcate, personale, şi ei moştenesc urmările păcatului lui Adam: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el (Adam)“ (Rom. 5, 12). Dacă în Adam toţi am păcătuit, în Hristos toţi suntem restauraţi, prin baia naşterii din nou. Este şi Taina prin care oamenii devin membrii ai Bisericii, uniţi prin credinţa în Hristos Cel mort şi Înviat.

2. Taina Mirungerii. Îndată după afundare, cel nou născut la viaţa în Hristos primeşte a doua taină, Mirungerea, pecetluindu-i-se cu Sf. Mir principalele părţi ale trupului, prin formula sacramentală: „Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin.“ Pecetea darului Duhului Sfânt imprimă şi întăreşte chipul lui Dumnezeu în cel nou botezat, care devine creştin adevărat, şi deplin, un uns al Domnului. Începând din 2 această zi, Duhul Sfânt locuieşte permanent în creştin, care devine prin trupul şi sufletul său templu al Duhului Sfânt (cf. I Cor. 3, 16). Şi toate acestea sunt temeiul unităţii în Biserică. Întrucât prin Taina Ungerii cu Sf. Mir se inaugurează pentru creştini o continuă şi tot mai sporită conlucrare a lor cu Duhul Sfânt, pentru dezvoltarea vieţii celei noi primite la Botez, Taina Mirungerii este o continuă Cincizecime în umanitatea răscumpărată de Hristos prin Crucea şi Învierea Sa. Cel ce îi pecetluieşte pe cei botezaţi cu Duhul Său este Hristos Însuşi, prin mâna episcopului sau a preotului, adâncind şi îmbogăţind darurile Duhul Sfânt şi încorporarea omului în Hristos ca mădular al Bisericii sale.1

3. Taina Euharistiei (Împărtăşania) Participarea credincioşilor la viaţa harică transmisă prin Sfintele Taine începe cu Botezul şi culminează cu Sfânta Taină a Împărtăşirii, prin care se realizează unirea noastră deplină cu Hristos Cel Întrupat. Este prin excelenţă Taina Unităţii în Biserică prin Hristos.2 Cel născut din nou, la viaţa în Hristos, prin Botez, şi întărit în această viaţă, prin darurile Sfântului Duh primite prin Taina Mirungerii, se uneşte cu Hristos, devenind „purtător de Hristos“, prin Sf. Euharistie. Fără îndoială că Hristos se află în toate Tainele, El care este şi ungerea şi botezul şi hrana noastră, ba este de faţă şi în cei ce iau parte la săvârşirea Sfintelor Taine împărţindu-le din darurile Sale, dar în fiecare din Taine El este de faţă în alt chip. Sfânta Împărtăşanie este Taina cea mai mare, pentru că mai încolo de ea nu se mai poate merge, nici nu se mai poate adăuga ceva. Căci, de regulă, după o treaptă vine a doua, după aceasta, a treia şi apoi tot aşa, până la cea din urmă. După Sfânta Împărtăşanie însă nu mai este loc unde să păşeşti, de aceea trebuie să te opreşti aici şi să te gândeşti cum să faci, ca să poţi păstra până la sfârşit comoara pe care ai dobândit-o.3 4. Cunoscând slăbiciunile firii omeneşti supusă păcatului, Mântuitorul, pe lângă Taina Botezului, a Mirului şi a Euharistiei, a mai instituit încă un mijloc de dobândire a harului divin spre însănătoşirea firii căzute în păcat. Este o taină care prin îndepărtarea de păcat ne apropie mai mult de Biserică. În general, pocăinţa exprimă regretul faţă de o faptă rea săvârşită, dând expresie vinovăţiei ce apasă conştiinţa, datorită păcatului. Acest regret se îndreaptă spre Dumnezeu sub forma căinţei, în scopul dobândirii iertării aducătoare de linişte şi pace sufletului. În felul acesta, pocăinţa este întâlnită la toate religiile, exteriorizată în forme deosebit de variate. Pregătind „calea Domnului“, pocăinţa era tema predicii Sf. Ioan Botezătorul. Chiar şi Mântuitorul îşi începe activitatea Sa cu cuvintele: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor“ (Matei 4, 17). Altfel spus, întâmpinaţi împărăţia lui Dumnezeu nu oricum, ci prin schimbarea vieţii, a modului de a gândi, de a simţi, de a voi, de a făptui … Pe lângă acest aspect, Mântuitorul imprimă pocăinţei şi un caracter special, deosebit de cel cunoscut până la El, şi anume cel de Sfântă Taină, ca purtătoare a harului iertării şi dezlegării de păcate. Pocăinţa astfel înţeleasă a fost practicată la început de către Mântuitorul în cadrul activităţii Sale mesianice, prilejuită de acordarea vindecărilor, prin iertarea păcatelor. A fost apoi făgăduită ca un lăsământ divin Sfinţilor Apostoli, în calitatea lor de continuatori ai activităţii Sale în lume, când le-a spus: „Amin grăiesc vouă: oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer“ (Matei 18, 18; 16, 19). Şi dezlegarea ne aşează în unitate. Efectele Tainei Pocăinţei sunt: iertarea acordată şi primirea împăcării cu Dumnezeu şi cu semenii, redobândirea harului divin mântuitor, a păcii şi liniştii duhovniceşti.4 Credinciosul care recurge la duhovnic caută atât liniştirea conştiinţei prin împăcarea cu Dumnezeu, cât şi un sacrificiu de asistenţă morală, care să-l sprijine în dispoziţia lui de întremare şi de înnoire morală. Din acest punct de vedere, Taina Spovedaniei se mai numeşte în sens figurat şi „al doilea botez“. Prin ea, penitentul recules caută pe de o parte să-şi refacă legăturile cu Dumnezeu, ridicându-se din poticnirile morale, prin care a pierdut nevinovăţia câştigată în botezul cel adevărat; pe  de altă parte, el năzuieşte să apuce, din nou, pe căile legii morale, spre virtute şi spre perfecţiune, pentru ca să atingă ţinta, care nu este alta decât mântuirea sufletului.5 5. Taina Cununiei Cununia este Taina care dă har dumnezeiesc celor care se căsătoresc.6 Nunta, Cununia sau Căsătoria este Taina prin care un bărbat şi o femeie care s-au hotărât în mod liber să trăiască împreună întreaga lor viaţă, în scopul de a se ajuta reciproc, a naşte şi creşte copii şi a se feri de desfrânare, primesc, prin rugăciunile preotului, harul divin care sfinţeşte legătura lor şi îi ajută la împlinirea scopului ei.7 Harul ce se împărtăşeşte prin această Taină este necesar pentru transformarea dragostei fireşti dintre cei doi soţi într-o dragoste spirituală desăvârşită, pentru menţinerea bunei înţelegeri dintre ei, pentru îngăduinţă şi ajutorarea reciprocă, spre a putea suporta împreună cu curaj şi răbdare şi a birui toate greutăţile inerente vieţii de familie, dar şi pentru a se împărtăşi împreună de toate bucuriile acestea.8 Familia este unitate, iar din această unitate se naşte unitatea parohială, iar familiile grupate în comunitate alcătuiesc sinaxa euharistică. 6. Taina Preoţiei (Hirotonia) Prin hirotonie înţelegem astăzi taina (slujba) prin care cineva este învestit cu darul sau vrednicia uneia din cele trei trepte ale preoţiei, adică: diaconia, preoţia, arhieria; ea este, deci, transmiterea mai departe a „limbilor de foc“, adică a puterii harismatice venite, prin Apostoli, de la Mântuitorul însuşi.9 Sfinţii Apostoli aveau misiunea „slujirii cuvântului“ şi a întemeierii comunităţilor creştine, se simţea nevoia ca „să hirotonească preoţi“ pentru bisericile locale „rugându-se cu posturi“ în acest scop (Fapte 14, 23). Şi acest fapt s-a generalizat la nivelul tuturor comunităţilor creştine, iar peste ţinuturi mai întinse au hirotonit episcopi, cu misiunea de a supraveghea activitatea preoţilor şi de a hirotoni şi ei, la rândul lor, preoţii în fiecare cetate. Este cunoscut astfel faptul că Sfântul Apostol Pavel a hirotonit pe Timotei ca episcop în Efes, iar pe Tit în Creta. De aici vedem că Taina Hirotoniei  (sau împărtăşirea Duhului Sfânt prin punerea mâinilor) nu o putea săvârşi oricine, ci numai episcopul, şi nu oricui, ci numai acelora dintre credincioşi care îndeplinesc anumite condiţii, pe măsură de a-i face vrednici de primirea acestei Taine. Preoţia este Taina prin care harul lui Dumnezeu sfinţeşte pentru a crea unitate. Sfinţeşte preoţi, prin episcop, iar prin preoţi realizează la nivel parohial unitatea. Prin episcop se săvârşeşte unitatea în Biserica lui Hristos, iar prin preot, ca delegat al episcopului, se săvârşeşte unitatea în parohie şi astfel se realizează o unitate deplină.10 7. Taina Sfântului Maslu Această Sfântă Taină este folositoare tuturor creştinilor bolnavi de boală trupească sau sufletească, căci le dă tămăduire trupului şi iertare sufletului.11 Deoarece boala a venit în lume şi în viaţa noastră prin căderea omului în păcat, Dumnezeu are grijă de noi şi ne dă mila şi harul suferinţei Fiului Său. În Sfintele Evanghelii şi în toate rugăciunile (şapte la număr) din rânduiala Tainei Maslului, Dumnezeu este invocat ca „doctorul sufletelor şi trupurilor noastre, a Cărui milă este nemăsurată…“, după fiecare rugăciune şi invocare, credincioşii cântă: „Stăpâne, Hristoase, Milostive, miluieşte pe robul (robii) Tău“. Însăşi cântarea Îl arată pe Mântuitorul Hristos ca „Vindecătorul şi ajutătorul celor ce sunt în dureri“. De la Dumnezeu se cere: „tămăduire neputinciosului robului Său …cel ce mult a greşit …“. Harul lui Dumnezeu lucrează prin Taina Sf. Maslu asupra celui bolnav în mai multe feluri, întărind nădejdea sufletului, tămăduind suferinţa, redându-i încrederea şi unindu-l cu Sfânta Biserică. Despre practicarea acestei Sfinte Taine ne vorbeşte Sf. Iacov: „Dacă este cineva bolnav, să cheme pe preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va izbăvi pe cel bolnav şi Domnul îl va vindeca, iar dacă a făcut păcate îi vor fi iertate… Mare putere are rugăciunea celui fără de prihană…“ (Iacov 5, 14-16). Din cuvintele apostolului Iacov reiese că Maslul este o lucrare sfântă văzută, care era cunoscută şi practicată de Biserică înainte de a scrie el epistola. Această lucrare se săvârşea „în numele Domnului“. Sfântul Iacov ne încredinţează că prin Taina Maslului se împărtăşeşte creştinului harul 6 vindecător pentru bolile trupeşti şi sufleteşti. Maslul este deci o lucrare văzută, săvârşită de preoţii Bisericii, prin care se împărtăşeşte harul nevăzut, har care ne ântăreşte în unitate.12 Aşadar, în toate Tainele omul se înnoieşte murind omului vechi şi înviind la viaţa nouă, cea din Hristos, murind egoismului şi înviind unei vieţi de autodăruire. Aceasta are loc în Botez, în Mărturisirea păcatelor, de asemenea în Căsătorie, în care cei doi soţi primesc puterea unei iubiri permanente, prin care depăşesc egoismul lor individual; în Hirotonie, în care se asumă răspunderea pentru propovăduirea jertfei şi învierii lui Hristos şi a transmiterii puterii lor asimilată de cel hirotonit, celor ce cred în Hristos. Şi dacă toate Tainele, prin sfinţirea ce o aduc omului întreg, legat prin trup de natura cosmică, anticipează transfigurarea trupului şi a cosmosului întreg în viaţa viitoare, cu atât mai mult anticipează acest nou cosmos Taina Euharistiei. Dacă orice Taină e cerul sălăşluit în cosmos, ca mediu de viaţă al omului, pentru a pătrunde în om, cu atât mai mult este aceasta Taina Euharistiei, ca Trup înviat şi înălţat al lui Hristos, luat din trupurile noastre, prezent invizibil sub chipurile pâinii şi vinului, pentru a se uni cu trupul nostru. Numele de „Taină“ arată această aşezare, prezentă în cosmos şi în fiinţa noastră, a Fiului lui Dumnezeu Cel întrupat.13 Iată cum Sfintele Taine sunt legăturile harice prin care Dumnezeu ne uneşte în Sfânta Sa Biserică, prin comunitatea euharistică a parohiei spre unitatea cea desăvârşită propusă de Împărăţia Cerurilor.

Bibliografie:

1 Îndrumări misionare, EIBMBOR, Buc. 1986, p. 526.

2 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, Editura I.B.M, Bucureşti, 1993, p. 437.

3 Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, studiu introductiv şi trad. din limba greacă de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Buc. 1989, p. 193.

4 Pr. Prof. Sorin Cosma, Cuvinte ale dreptei credinţe (Cateheze), Arad 1992, p. 227-229.

5 Pr. Petre Vintilescu, Spovedania şi duhovnicia, Alba Iulia 1995, p. 28.

6 Hr. Andruţos, Simbolica, trad. rom. de Prof. Iustin Moisescu, Edit. Centrului Mitropolitan al Olteniei 1955, p. 320.

7 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia dogmatică, manual pentru Seminariile teologice, EIBMBOR, Buc. 1991, p. 356.

8 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. prof. Dr. Ioan Zăgrean, op.cit., p. 356.

9 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, op.cit., p. 463-464. 5

10 Pr. Prof. Sorin Cosma, op.cit., p. 244-245.

11 Molitfelnic, EIBMBOR, Buc. 1998, p. 102.

12 Ibidem, p. 603. 13 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, Edit. Mitropoliei Olteniei, Craiova 1986, p. 413.