În perioada 21-24 Februarie a avut loc Tabăra de Iarnă de pe Muntele Mic a tinerilor și copiilor din orașul Moldova Nouă. Tabăra ajunsă deja la a -VI- a ediție a reunit cele două centre de tineret din oraș coordonate de părintele Ion Nedelcu și părintele Gheorghiță Băloi și au beneficiat de aceasta peste 40 de copii și tineri din Moldova Nouă, fiind un prilej deosebit de recreere și apropiere de Dumnezeu, căci din programul taberei nu au lipsit momentele de împreună rugăciune, jocurile în zăpadă, săniușul și schiatul.
Tabăra de iarna, deja tradițională a avut ca scop în primul rând apropierea tinerilor de Dumnezeu prin rugăciune dar și de a le induce comportamente de viață sănătoasă (nutriție, mișcare dar și echilibru emoțional), pe care să le mențină și acasă, totul într-un mod plăcut.
Masivul Muntele Mic este o grupare muntoasă a Munților Retezat-Godeanu, care la rândul lor aparțin lanțului muntos al Carpaților Meridionali. Muntele Mic este localizat între Munții Țarcu, Munții Godeanu și Munții Retezat. Cel mai înalt pisc este Vârful Muntele Mic, având o înălțime de 1.802 m.
Muntele Mic și-a început activitatea turistică în anii 1930, când locuitorii au început dezvoltarea zonei prin construirea mai multor cabane destinate turistilor. La finalul acestor ani, stațiunea depășea 2.000 de locuri de cazare. Dezvoltarea stațiunii a continuat și după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1962 aici a fost inaugurat primul teleschi, iar în 1976 a fost inaugurat telescaunul care face legătura cu Valea Craiu.